România va trece la ora oficială de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică. Ceasurile vor fi date înainte cu o oră. Astfel, ora 3:00 va deveni ora 4:00.
Ziua de duminică, 31 martie 2013, va fi cea mai scurtă din an, de numai 23 de ore.
Ora de vară a fost introdusă prima dată în anul 1916 (între 30 aprilie și 1 octombrie), în Germania. Ea a fost gândită pentru a-i ajuta pe agricultori să beneficieze mai mult de lumina zilei și pentru a fi reduse costurile cu iluminatul public.Conceptul a fost propus prima dată de către astronomul britanic George Vernon Hudson, în 1895.
Până în prezent, 70 de țări au introdus ora de vară. În țara noastră aceasta a fost introdusă în anul 1932 (între 22 mai – 2 octombrie).